Primăria Mangalia se implică în reabilitarea a două artere din oraș

de Carmen MOCANU Marţi, 26 Mai 2015 192
Primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a întâlnit, zilele trecute cu reprezentanții ADPP, RAJA și CNADNR pe Șoseaua Constanței și strada Portului pentru a discuta despre un proiect comun de reabilitare a zonei.
"Cele două străzi se află în administrarea CNADNR, fiind parte a DN39. În prezent, există mai multe probleme pe aceste artere, în special când plouă, din cauza lucrărilor defectuoase executate cu mai mulți ani în urmă. De aceea, am solicitat celor două instituții, RAJA și CNADNR să colaborăm pentru a veni în sprijinul cetățenilor. În urma discuțiilor și a inspecției pe teren, s-a stabilit că, în perioada imediat următoare, RAJA și CNADNR vor identifica toate problemele de-a lungul Șoselei Constanța și strada Portului, iar apoi, împreună cu administrația locală se vor demara lucrările de reabilitare necesare", a spus edilul din Mangalia.
El a adăugat că, într-o primă etapă se va lucra pe strada Portului, unde trebuie refăcute și trotuarele care au fost sparte ca urmare a instalării rețelelor edilitare de gaze și canalizare. Astfel, pe măsură ce vor fi modernizate trotuarele, se va interveni și pentru asfaltarea părții carosabile, de către CNADNR.
"Sperăm că, până în toamnă, pe strada Portului vor fi gata și trotuarele și asfaltarea. Totodată, reprezentanții CNADNR au aprobat înființarea unei treceri de pietoni în dreptul magazinului Silvia de pe Șoseaua Constanței, ca urmare a numărului mare de solicitări venite din partea locuitorilor din zonă", a mai precizat primarul Cristian Radu. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei