Duminică, 07 Iunie 2026

Primăria Medgidia, investiții importante în aparatura medicală

de Carmen MOCANU Vineri, 29 Mai 2020 424 1 min citire
Primăria Medgidia, investiții importante în aparatura medicală
Administrația publică locală din Medgidia a achiziționat aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul municipal din localitate.
În acest context, edilul Valentin Vrabie a anunțat că unitatea sanitară a fost dotată cu aparatură medicală de ultimă generație, care va permite efectuarea unor teste ultraperformante de genetică, biologie moleculară și virusologie moleculară, răspunzând astfel solicitărilor medicilor specialiști, prin rezultate precise și rapide.
"Linia completă de extracție și aparatul RT PCR (reacție de polimerizare în lanț) reprezintă dotări medicale cu tehnologie in vitro, care imită capacitatea naturală de replicare a ADN și ARN-ului unui patogen specific, în cazul nostru, foarte important în detecția cu precizie mare a virusului SARS-CoV-2. Cu achiziția acestui aparat performant, sunt puse bazele unui laborator de biologie moleculară în Spitalul Municipal Medgidia", a transmis primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie.
În cadrul laboratorului vor putea fi efectuate numeroase analize medicale, necesare în diagnosticarea altor infecții cu viruși printre care amintim: hepatite, HIV, herpes, encefalite, tuberculoză, infecții transmise de căpușe. De asemenea, vor putea fi efectuate și alte teste genetice necesare pentru diagnosticarea unor tipuri de cancer, dar și testul TORCH pentru femeile însărcinate.
"Fac precizarea că laboratorul de analize al Spitalului Municipal Medgidia a fost externalizat către o societate privată încă din anul 2000. Am început procedurile de preluare a laboratorului de analize în administrarea Spitalului Municipal Medgidia, urmând ca acesta să fie dotat și amenajat la cele mai înalte standarde medicale", a mai spus primarul Valentin Vrabie. 
Taguri
Articolul anterior PSD și PNL se întrec în promisiuni. Va avea Constanța un spital regional?
Articolul următor Garda de Coastă scoate la licitație mașini și ambarcațiuni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei