Primăria Mihail Kogălniceanu reabilitează blocurile din localitate

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 02 Februarie 2024 399
Primăria Mihail Kogălniceanu a atribuit, în urma unei licitații publice, contractul care vizează renovarea energetică aprofundată a mai multor clădiri rezidențiale multifamiliale din localitate. Finanțarea acestor lucrări este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5.
Astfel șapte blocuri, respectiv bloc C, bloc D8, bloc A, bloc A1, bloc A2, bloc B și bloc B1 vor fi reabilitate în cadrul acestui contract.
Lucrările vizează reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, prin aplicarea unui sistem termoizolant tip „Etics”, schimbarea tâmplăriei exterioare aferentă încăperilor de locuit și refacerea învelitorii. Totodată, va fi schimbă tâmplăria exterioară, atât la spațiile de locuit cât și pentru cele comune.
Prin derularea acestui proiect se dorește creșterea eficienței energetice în clădirile de locuit, scăderea consumului anual de energie primară, scăderea consumului anual specific de energie pentru încălzire, dar și a consumului anual specific de energie, a emisiilor echivalent CO2 și îmbunătățirea condițiilor de confort interior.
Valoarea estimată a achiziţiei este de 11.651.028,55 lei fără T.V.A.
Acesta este primul din cele patru proiecte pe care Primăria Mihail Kogălniceanu le-a obținut prin Componenta C5 – Valul renovării pentru renovarea energetică a clădirilor multifamiliale situate pe raza localității.
Cel de-al doilea proiect, în valoare de 10.567.855,45 lei, vizează modernizarea blocurilor L1, L2, L3, L5, V1, V2, V3, V4, V5 și CK7.
În cadrul celui de-al treilea proiect vor fi reabilitate energetic blocurile CK01, CK08, CK09, CK10 și CK11, valoarea totală a proiectului fiind de 9.137.289,30 lei.
Cel de-al patrulea proiect vizează modernizarea blocurilor CK13, CK14, CK15, TV1 și TV2, proiect care are o valoare de 9.370.851,72 lei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei