Primăria Năvodari vine în sprijinul vârstnicilor de peste 65 de ani

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 24 Martie 2020 294
Pentru a-și proteja cât mai mult vârstnicii, Primăria Năvodari a decis să le livreze, în perioada următoare, persoanelor de vârsta a treia, atât alimentele necesare cât și medicamente. Important este ca persoanele vulnerabile să iasă cât mai puțin din casă, pentru a nu se expune riscului de infectare cu coronavirus.
"În acest sens, toate persoanele în vârstă peste 65 de ani din Năvodari, fără susținători sau altă formă de ajutor, vor primi suport direct din partea Primăriei pentru aprovizionarea cu alimente și medicamente, direct la domiciliu. Vârstnicii sunt rugați să se adreseze Primăriei Năvodari, prin Direcția Asistență Socială, la următoarele numere de telefon: 0241.760.822, interior 23, 0785.294.067 sau 0744.485.985. Acest suport se va realiza prin aprovizionarea cu alimente de strictă necesitate, cât și medicamente, urmând ca persoanele solicitante să achite contravaloarea la primirea lor", au precizat reprezentanții Primăriei.
Referitor la persoanele fără venituri, acestora li se vor asigura alimentele de bază prin Cantina de Ajutor Social, fără nici un cost. De asemenea, liniile telefonice vor fi disponibile între orele 8.00- 16.00, de luni până joi, iar vineri, între orele 8.00-14.00. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei