Administraţia locală din oraşul Techirghiol a început să distribuie pachete sociale pentru persoane cu dizabilităţi care prezintă un grad de handicap grav şi accentuat. Anunţul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a primarului Iulian Soceanu, acolo unde acesta a anunţat şi programul în care oamenii cu dizabilităţi îşi pot ridica pachetele.
- Publicitate -
„Începând cu data de 25.01.2023, Primăria oraşului Techirghiol, prin Direcţia de Asistenţă Socială distribuie pachetele cu produse alimentare către persoanele încadrate în gradul de handicap grav şi accentuat, pe listele suplimentare în cadrul POAD (Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2018-2021). Distribuirea pachetelor cu produse alimentare se va face în limita stocului disponibil din locația situată pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 27A, incinta Casei de Cultură, în perioada 25.01.2023 – 10.02.2023, în zilele de luni, miercuri şi vineri între orele 08:00 – 12:30 şi marţi şi joi între orele 08:00 – 16:30.
Toți beneficiarii care ridică produsele alimentare trebuie să prezinte actul de identitate în original şi certificatul de încadrare în grad de handicap, în termen de valabilitate”, au transmis reprezentanţii Primăriei Techirghiol.