Duminică, 07 Iunie 2026

Primarii își pot delega atribuțiile de stare civilă și funcționarilor publici de la Evidența Populației

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 13 Mai 2025 195 2 min citire
Primarii își pot delega atribuțiile de stare civilă și funcționarilor publici de la Evidența Populației
Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege care instituie posibilitatea ca primarii să poată să-și delege atribuțiile de stare civilă și funcționarilor publici de la Direcțiile de Evidența Populației.
S-au înregistrat 254 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 39 de abțineri.
Propunerea legislativă prevede modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ și a Legii nr.119/1996 cu privire Ia actele de stare civilă.
Primarul poate delega, prin dispoziție, atribuțiile ce îi sunt conferite de lege și alte acte normative viceprimarului, secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele ce le revin în domeniile respective. Delegarea atribuțiilor de stare civilă se poate realiza și către funcționarii publici din compartimentele de stare civilă sau evidența populației", prevede proiectul adoptat.
Actul normativ mai stabilește că sunt ofițeri de stare civilă la nivelul unităților administrativ-teritoriale din cadrul județelor, pe lângă primarii municipiilor, orașelor și comunelor, și personalul care are atribuții de stare civilă și de evidență a persoanelor, în condițiile stabilite în normele metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă.
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, inițiator al proiectului, a explicat că aceste prevederi sunt necesare în urma ordonanței de Guvern aprobate la sfârșitul anului trecut care prevede compensarea cu timp liber a activității din weekend.
Astfel, se impune ca angajaților compartimentelor de evidență a populației să le fie delegate atribuții de stare civilă, astfel încât sarcina prestării de ore în afara orelor normale de program să fie distribuită cât mai multor persoane, în această modalitate fiind asigurat și dezideratul fluidității serviciilor de stare civilă în weekend, dar și asigurarea funcționalității în zilele în care angajații care au lucrat în weekend solicită acordarea de zile sau ore libere în timpul săptămânii", a precizat Gabriel Andronache.
Taguri
Articolul anterior Neversea Kapital recrutează peste 1.000 de voluntari pentru prima ediţie a festivalului
Articolul următor Constanţa: Trei străzi din zona Cimitirului Central şi-au schimbat regimul de circulaţie pentru fluidizarea traficului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei