Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Primarii PDL din județul Constanța și-au făcut treaba

de Carmen MOCANU Vineri, 03 August 2012 591 < 1 min citire
Județul Constanța are în momentul de față doar șase primari PDL. Anton Burcea (Adamclisi), Nicolae Anghel (Castelu), Tudorel Gurgu (Ciobanu), Niculae Horneț (Cuza-Vodă), Eugen Iliescu (Dobromir) și Vasile Delicoti (Poarta-Albă).
Conform directivei partidului, toți cei șase au promis că le vor explica locui-torilor că, dacă își susțin președintele ales, este mai bine să nu se prezinte la urne.
Faptul că și-au făcut bine treaba așa cum a cerut partidul, relevă din procentele foarte mici ale prezenței la urne a locuitorilor obținute la finalul referendumului.
Potrivit datelor obținute de la Biroul Electoral Central, cei mai puțini locuitori care s-au prezentat la vot sunt cei din comuna Castelu cu un procent de 29,95% fiind urmați de cei din Cuza Vodă (30,00 %), Ciobanu (36,37 %), Adamclisi (39,37%), Dobromir (46,46 %) și Poarta-Albă (55,23%).
În ceea ce privește comuna Poarta Albă, deși locuitorii nu au dat năvală la urne, procentul de peste 50 % a fost posibil datorită faptului că aici au votat și cei aproximativ 1.000 de deținuți de la penitenciar precum și turiștii aflați în tranzit înregistrați pe listele suplimentare.        
Taguri
Articolul anterior Cine i-a luat fața lui Mazăre la referendumul din Constanța
Articolul următor Cum va fi celebrată Ziua Marinei la Mangalia

Comentează știrea

rex
3 august 2012
jos ciuma portocalie

Si-au facut treaba ca nu si-au facut treaba , numai in mintea basita a ciumei portocalii cei ce nu fac, si-au facut treaba!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei