Reprezentanții Filialei Județene a Asociației Comunelor din România (ACoR) s-au întâlnit, ieri, într-o ședință de lucru. În cadrul acestei acțiuni s-au dis-cutat probleme de natură orga-nizatorică ce privesc activitatea filialei județe a ACoR, cum ar fi plata cotizației anuale datorată de membrii asociației, plata pen-
- Publicitate -
tru administrarea portalului
www.acor.judetul-constanta.ro, editarea și tipărirea publicației "Curier de Dobrogea", precum și angajarea unui arhitect la nivelul filialei.
Printre altele, s-a mai luat în discuție și problemele cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora, ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capa-cității administrative a autorităților administrației publice locale, cu precădere a comunelor.
Totodată, membrii ACoR au luat măsuri pentru implementarea Acordului de parteneriat dintre Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Asociația Comunelor din România la nivelul filialelor județene ale acestora.
Pe de altă parte, în cadrul întâlnirii s-a aprobat și Regu-lamentul de organizare și funcțio-nare a Ligii femeilor, primari ai comunelor din România.