Duminică, 07 Iunie 2026

Primarii vor trebui să subvenționeze încălzirea populației

de Carmen MOCANU Luni, 27 Iunie 2011 301 1 min citire
Guvernul nu va mai stabili prețuri de referință pentru încălzirea populației și va permite primarilor să aprobe, conform propriei strategii, un tarif mai mic decât cel solicitat de către furnizor, dar îi va obliga să acopere diferența doar de la bugetul local, sub sancțiunea sistării altor fonduri.
Noile reguli, care vor elimina astfel subvenția de la bugetul de stat pentru energia termică livrată populației, au fost pregătite sub forma unui proiect de ordonanță de urgență, care va intra în vigoare în luna următoare publicării în Monitorul Oficial.
Subvenția pentru producerea energiei termice este acordată în prezent atât de la bugetul de stat, cât și de la bugetele locale, Guvernul acoperind de la nivel central până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică. Sistemul este aplicat în baza prețurilor locale de referință.
Ordonanța de urgență pregătită de Guvern abrogă însă prevederea care stabilește că prețurile locale de referință pentru fiecare localitate sunt fixate de autoritățile de reglementare, cu avizul ministerelor implicate, și permite în schimb primăriei să aprobe prețuri locale la energia termică facturată populației mai mici decât prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a agentului termic livrat.
În același timp însă, ordonanța impune autorității locale să acopere doar din bugetul local, nu și din cel central, sumele reprezentând diferența dintre prețul energiei livrate de către furnizor și prețul local aferent energiei termice facturate populației.
"În cazul în care autoritățile executive nu cuprind în bugetul local aceste sume sau nu efectuează plata acestor sume către furnizorii de energie termică, la sesizarea scrisă a acestora, direcțiile generale ale finanțelor publice dispun sistarea alimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit până la efectuarea plăților", se arată în ordonanță.
Cotele defalcate din impozitul pe venit sunt una dintre principalele surse de alimentare de către Guvern a bugetului local.
Articolul anterior Reorganizarea teritorială ar putea fi amânată
Articolul următor "Prințul Litoralului", Beinur Nuredin, a fost pus în libertate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei