Primarul Radu Mazăre a depus vineri jurământul în cadrul unei ședințe festive de consiliu local.
- Publicitate -
În prezența majorității consilierilor locali și a judecătoarei Liliana Prisecaru, Mazăre a depus jurământul pentru al treilea mandat.
La ședința de vineri, din rândul consilierilor locali liberali au fost prezenți Victor Manea și Ovidiu Cupșa, iar de la PD-L a fost prezentă numai Mădălina Popa.
La depunerea jurământului, Mazăre a afișat, împotriva voinței mamei sale, după cum a menționat chiar el, o ținută militară, edilul declarând jurnaliștilor că acest lucru denotă faptul că deși campania electorală a trecut, el este "în război cu procurorii lui Băsescu". "Când o să termin acest război, atunci îmi voi da jos haina militară. E adevărat că am câștigat mai multe lupte dar războiul încă nu", a spus primarul Constanței, la final.