Duminică, 07 Iunie 2026

Primarul Cristian Radu inspectează lucrările de asfaltare din municipiul Mangalia

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 05 Noiembrie 2024 274 < 1 min citire
Primarul Cristian Radu inspectează lucrările de asfaltare din municipiul Mangalia
Lucrările de asfaltare continuă în municipiul Mangalia, iar primarul Cristian Radu merge des pe teren pentru a vedea în ce stadiu se află acestea.
Marţi, edilul s-a aflat în zona fostului cinematograf „Pescăruş” şi a inspectat modul în care decurg lucrările.
M-am asigurat, astăzi (n.r. marţi), că lucrările de asfaltare a zonei din jurul fostului cinematograf Pescăruș sunt în grafic, iar prin implementarea proiectului vor fi create noi locuri de parcare, extrem de necesare în acest cartier. De asemenea, i-am cerut constructorului să grăbească finalizarea lucrărilor din sensul giratoriu astfel încât până la sfârșitul săptămânii, în funcție și de condițiile meteorologice, să putem circula în cele mai bune condiții", a transmis Radu Cristian.
Taguri
Articolul anterior Dan Diaconescu susține că dosarul în care este cercetat a fost închis: "Parchetul și-a retras acuzațiile"
Articolul următor Veste uriaşă pentru militari! Ce decizie a luat Comisia de Apărare a Senatului în privinţa pensiilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei