Luni, 08 Iunie 2026

Primarul Cristian Radu, scos din jocul şpăgilor în care ar fi fost pionul principal! Va fi suspendat din funcție

de Carmen MOCANU Miercuri, 27 August 2025 1606 3 min citire
Primarul Cristian Radu, scos din jocul şpăgilor în care ar fi fost pionul principal! Va fi suspendat din funcție
Antreprenorii din Mangalia care susțin că ani de zile ar fi trebuit să cotizeze la gașca primarului Cristian Radu ca să obțină autorizații de funcționare pentru afacerile pe care le derulau pot răsufla ușurați!
Cu toate că beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, Cristian Radu va fi suspendat din funcţia de primar, astfel că acesta ar urma să fie scos din jocul şpăgilor în care ar fi fost pionul principal. În acest context, atribuțiile acestuia vor fi preluate de social-democratul Paul Foleanu.
În plus, liberalul Cristian Radu va fi suspendat de drept din funcțiile politice deținute, mai exact cea de președinte al Organizației Municipale a PNL Mangalia și de membru în Biroul Permanent Județean al PNL.
Magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa au decis, miercuri seară, după ce au deliberat aproximativ patru ore, ca edilul Mangaliei, Cristian Radu, să fie arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Decizia este definitivă. Concret, magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa au admis apelul procurorilor de la DNA Constanţa, care au contestat decizia Tribunalului Constanţa prin care edilul Cristian Radu fusese plasat sub control judiciar.
Edilul a așteptat decizia magistraților pe holurile Curţii de Apel Constanţa. Ulterior, după pronunțarea deciziei, la instanță s-au prezentat doi polițiști care l-au încătușat pe Cristian Radu și l-au preluat pentru a-l duce în arestul IPJ Constanța.
Potrivit procurorilor de la DNA, primarul din Mangalia este acuzat de cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, şi o infracţiune de spălare a banilor.
În perioada 2020-2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins şi primit, atât direct, cât şi printr-un intermediar, suma totală de 645.000 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice şi cu iniţierea unor hotărâri de consiliu local, precum şi în legătură cu alte demersuri ce ţin de activitatea de primar", au anunţat procurorii DNA.
Anchetatorii au precizat că, în perioada 2022-2024, Cristian Radu ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro, din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfăşoare activităţi de comerţ pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia fără a fi amendate sau închise de Poliţia Locală Mangalia. Suma de bani ar fi fost primită sub forma achiziţiilor unor obiecte vestimentare de lux.
Procurorii DNA au mai stabilit că în 2023 Cristian Radu a pretins şi a primit echivalentul sumei de 500.000 de euro prin reducerea preţului de achiziţie a activului unei societăţi comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia.
De asemenea, tot în 2023, el este acuzat că a pretins 50.000 de euro, din care ar fi primit suma totală de 150.000 de lei pentru ca două persoane să nu fie controlate de funcţionarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în staţiunea Neptun.
În plus, primarul Cristian Radu mai este acuzat că, în primele două luni din acest an, a primit 50.000 de la o persoană pentru ca aceasta să obţină de la primărie un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei realizate fără autorizaţie de construire pentru un imobil situat în staţiunea Saturn.
Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat şi ascuns mare parte din sumele de bani menţionate anterior, prin achiziţia în anul 2023 a unui hotel din staţiunea Cap Aurora", au mai precizat procurorii.
Taguri
Articolul anterior „În Slujba Cetățenilor” – Încă o schimbare! Dispare Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane
Articolul următor Noi reglementări pe piața cosmeticelor. Iată ce produse vor fi interzise de la 1 septembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei