Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a participat, zilele trecute, la dezbaterile celei de-a IX-a ediții a Bursei și Forumului de Turism Balnear, care au avut loc în stațiunea Saturn.
- Publicitate -
La eveniment au mai fost prezenți ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism, Maria Grapini, președintele ANT, Răzvan Filipescu, președintele FPTR, Mohammad Murad, președintele OPTBR, Nicu Rădulescu și alți reprezentanți din turismul balnear, din țară și străinătate.
În cadrul discuțiilor, edilul Mangaliei, Cristian Radu, a reiterat sprijinul autorităților locale pentru cei care vor să investească în turism.
"Cele șase stațiuni aferente Mangaliei sunt de interes național și trebuie puse în valoare, îndeosebi pentru resursele naturale pe care le găsim în această zonă. Avem zece izvoare termale cu proprietăți curative însemnate, iar pentru cei care vor veni să investească în această zonă, municipalitatea va crea un pachet de facilități. De asemenea, îi asigur de toată deschiderea din partea autorităților locale", a precizat primarul Cristian Radu.
La rândul său, ministrul Maria Grapini a menționat că prin produsele definite la nivelul structurii pe care o conduce, turismul balnear ocupă primul loc și a încurajat totodată patronatele din turism să ceară mai mult de la Guvern. De asemenea, Maria Grapini a vorbit despre rezolvarea aspectului arhitectural al fiecărei stațiuni de interes național din țară și a mai precizat că se lucrează la o lege a turismului, care va reglementa și activitatea din turismul balnear.
"Este în regim de avizare un act legislativ care va reglementa statutul stațiunilor de interes național și balnear. Astfel, proprietarii vor avea un termen de 12 luni pentru a-și pune la punct clădirile și spațiul verde aferent. În caz contrar, se vor percepe amenzi pe suta de metru pătrat și chiar expropierea, acolo unde legea prevede acest lucru. Exisă dreptul de proprietate, dar mai există și dreptul de vecinătate care trebuie respectat", a precizat ministrul delegat pentru IMM-uri.