Duminică, 07 Iunie 2026

Primarul din Gârliciu, Anica Tufă, are planuri măreţe. "Vom asfalta toată comuna"

de Mircea GHIȚĂ Luni, 23 Mai 2022 1491 2 min citire
Primarul din Gârliciu, Anica Tufă, are planuri măreţe. "Vom asfalta toată comuna"
Comuna Gârliciu se află în partea de nord-vest a judeţului Constanţa, mai exact în Lunca Dunării. Localitatea şi, implicit, cetățenii care locuiesc acolo au de suferit din cauza infrastructurii modeste care se află la această oră.
Primarul comunei Gârliciu, Anica Tufă, a declarat că se zbate zilnic pentru a ridica nivelul localităţii, mai ales din punct de vedere al infrastructurii.
Avem un proiect în derulare în ceea ce priveşte asfaltarea şi modernizarea drumurilor, pe o lungime de 14 kilometri. Vreau ca până la finalul mandatului meu să terminăm de asfaltat întreaga comună. Am reuşit, până în prezent, să asfaltăm 10 kilometri. Avem şi reţea de canalizare, însă momentan nu funcţionează. Vom face tot posibilul să o reparăm pentru că este foarte importantă. Aşa cum v-am mai spus şi cu altă ocazie, comuna noastră este aşezată în pantă, astfel că atunci când plouă este dezastru. Am avut probleme mari cu inundaţiile, mai ales pe străzile care nu sunt asfaltate. Din acest motiv vreau să asfaltez toată comuna", a declarat, pentru „Cuget Liber”, primarul comunei Gârliciu, Anica Tufă.
În această perioadă s-a lucrat intens la renovarea unei grădiniţe din comuna Gârliciu, construcţie care nu a mai suferit reparaţii de mai bine de 20 de ani.
Un obiectiv principal a fost renovarea grădiniţei pe care o avem în comună. Am reuşit să punem clădirea pe picioare. De 20 de ani nu s-a mai dat nici măcar cu o mână de var şi pereţii începuseră să miroasă a mucegai. Am rezolvat această problemă. Vrem, de asemenea, să construim o casă mortuară, pentru că avem nevoie de aşa ceva. Este inadmisibil să nu avem casă mortuară în anul 2022. Un alt proiect important pentru noi este construirea unei săli de sport. Elevii de la şcoala gimnazială din Gârliciu trebuie să aibă unde să facă sport", a mai afirmat Anica Tufă.
Ea ne-a vorbit şi despre şedinţele de Consiliu Local. Edilul spune că nu au existat niciodată probleme în votarea proiectelor şi, chiar dacă aleşii locali reprezintă partide diferite, aceştia s-au înţeles în momentul în care au luat decizii importante pentru comunitate.
Ședinţele de Consiliu Local decurg întotdeauna foarte bine. Avem cinci consilieri ADER, patru PSD şi doi PNL. Absolut toate proiectele au fost aprobate. Nu avem divergenţe. Toţi avem un singur ţel, interesul cetăţeanului, indiferent de partidul de provenienţă. Oamenii nu au ales partidul, au ales oameni care să le reprezinte interesele. Dacă în acest mandat descopăr că pot să fac ceva bun pentru oamenii din comuna mea, voi candida şi la următoarele alegeri la primărie. Eu vreau să fiu cât mai pragmatică. Nu mi-aş dori să mă implic în prea multe proiecte şi să nu realizez niciunul. Prioritară este infrastructura. Atunci când plouă în Gârliciu, există drumuri care devin impracticabile", a concluzionat Anca Tufă.
Taguri
Articolul anterior Cătălin Drulă şi-a lansat la Mamaia candidatura pentru preşedinţia USR
Articolul următor Fiscul vinde camionete, semiremorci, autoutilitare, autoturisme, terenuri și locuințe

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei