Duminică, 07 Iunie 2026

Primarul din Topraisar, Stelian Gheorghe, este încrezător. „Vreau să rămână ceva în urma mea”

de Mircea GHIȚĂ Luni, 06 Octombrie 2025 1782 3 min citire
Primarul din Topraisar, Stelian Gheorghe, este încrezător. „Vreau să rămână ceva în urma mea”
Comuna Topraisar trece printr-un proces de modernizare la toate capitolele. Dovadă sunt proiectele care se află în implementare în localitate şi care avansează pe zi ce trece. Primarul din Topraisar, Stelian Gheorghe ne-a explicat care este stadiul unor proiecte pe care le are în implementare.
Din spusele acestuia, din primăvară şi până în prezent acestea au avansat foarte bine, iar unele dintre ele au fost chiar finalizate.
Cu toate proiectele pe care le avem în implementare în acest moment mergem înainte. Când am discutat în primăvară vă spuneam că lucrăm la reabilitarea şcolii din satul Moviliţa. Ei, bine, acum lucrările sunt finalizate, iar copiii folosesc deja clădirea. Încă de atunci ştiam că va fi gata în toamna acestui an pentru că observasem cât de repede avansează lucrările. Vreau să vă spun că este o clădire construită acum, nouă, nu vorbim despre clădirea veche a şcolii. Am achiziţionat trei staţii electrice pentru încărcarea maşinilor. Locuitorii din Topraisar sunt foarte mulţumiţi de acest lucru pentru că se pot folosi de ele. Şi, până la urmă nu este vorba doar de locuitorii din comuna noastră. De aceste staţii se pot folosi şi cei care se află în tranzit. Ai rămas fără curent la maşină şi te afli în Topraisar, te poţi opri să încarci. Sunt foarte folositoare", a declarat Stelian Gheorghe.
Cel mai greu proiect pentru primarul din comuna Topraisar se pare că este implementarea sistemului de canalizare. Atunci când plouă, locuitorii din Topraisar se luptă cu inundaţiile, iar acest lucru nu este deloc plăcut.
Ne tot chinuim cu acest sistem de canalizare. Aţi văzut că a plouat recent şi iar am avut probleme cu apa în comună. Eu promit că acest proiect va începe şi va fi finalizat cât mai repede. Nu se mai poate în anul 2025 să ieşi din curte şi să mergi în apă până la glezne. Cu asfaltarea mergem înainte. Am finalizat în proporţie de 90 la sută drumul dintre satele Moviliţa şi Potârnichea. Acolo erau probleme foarte mari. Mai avem puţin şi îl terminăm. Până la finalul acestui an, sau cel târziu la începutul anului viitor eu cred că vom demara şi lucrările la noua sală de sport pe care o vom construi la Topraisar", a mai spus primarul.
Stelian Gheorghe este un primar cu experienţă, el aflându-se la cel de-al şaptelea mandat ca primar.
Acesta spune că nu vrea să se oprească cu proiectele pe care le are şi caută în continuare surse de finanţare pentru dezvoltarea şi apoi finalizarea acestora.
Eu mă aflu la cel de-al şaptelea mandat şi pot să spun că sunt tăbăcit. Eu, chiar şi atunci când nu avem bani pentru anumite proiecte, încerc să găsesc surse de finanţare. Să fii primar nu înseamnă doar să ocupi un scaun, să semnezi hârtii şi să dai ordine. Eu vreau să rămână ceva în urma mea. Vreau ca oamenii să vorbească de bine atunci când pronunţă numele meu. Evident că am şi contestatari, dar asta se întâmplă peste tot. Merg înainte şi cu ajutorul lui Dumnezeu cred că totul va fi bine", a încheiat Stelian Gheorghe.
Taguri
Articolul anterior O săptămână fără semafoare în intersecția străzii Soveja cu Dezrobirii
Articolul următor Jocurile de noroc vor fi digitalizate. Fiecare aparat, fiecare adresă, fiecare licență, toate vor fi pe o hartă interactivă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei