Duminică, 07 Iunie 2026

Primarul Marian Iordache propune majorarea amenzilor pentru mașinile de mare tonaj

de Cuget Liber Marţi, 05 August 2008 348 < 1 min citire
Consiliul Local Medgidia se întrunește mâine într-o ședință ordinară pentru a dezbate 17 proiecte, unul dintre cele mai importante fiind aprobarea modificării organigramei și statului de funcții ale aparatului de specialitate din cadrul Primăriei. Această măsură vizează reducerea numărului de posturi și a cheltuielilor curente și de personal, reducerea birocrației, precum și evaluarea resurselor umane din aparatul propriu.
Alte două puncte de pe ordinea de zi se referă la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției de Gestionare a Domeniului Public și Privat și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al acestei direcții pe anul 2008.
Primarul Marian Iordache va propune în cadrul unui alt punct de pe ordinea de zi modificarea anexelor nr. 1 și 2 la HCL nr. 72/2008 privind avizarea de principiu a reglementării circulației autovehiculelor destinate transportului de mărfuri și a utilajelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe raza municipiul Medgidia. Astfel, Iordache va solicita creșterea valorii amenzilor, majorarea taxelor încasate pentru eliberarea avizului de traseu, precum și delimitarea unui perimetru clar, în care mașinile de tonaj greu nu au voie să pătrundă. (C.P.)
Articolul anterior Etapa viitoare
Articolul următor Constănțenii aterizează direct în capitala Uniunii Europene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei