Primarul Stelian Gheorghe: “Renovarea Căminului Cultural Topraisar este în curs de execuție”

de Carmen MOCANU Marţi, 21 Mai 2024 2181
Primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe, a atras pentru localitate importante finanțări nerambursabile din fonduri europene și din fonduri guvernamentale.
„La acest moment, pe raza comunei avem în execuție proiecte în valoare de 17,4 milioane de lei și în diferite stadii de implementare în valoare totală de 18,8 milioane de lei. Proiectul de asfaltare a 4,7 kilometri de străzi este în implementare. De asemenea, la acest moment, avem în derulare în satele Movilița, Biruința și Potârnichea un proiect de asfaltare a 4,73 de kilometri de străzi. Valoarea totală a proiectului finanțat prin Planul Național de Finanțare „Anghel Saligny” este de 6.145.193,24 lei. Lucrările sunt la acest moment în execuție. Trebuie să recunoaștem că mai sunt câteva străzi care au nevoie de reparații și de asfaltare dar toate străzile cu probleme vor intra într-un program de reparații și ulterior, imediat ce se vor deschide axe de finanțare, suntem pregătiți cu un proiect pentru a obține banii necesari realizării unor ample lucrări de modernizare a drumurilor”, a declarat primarul Stelian Gheorghe.
El a mai adăugat că un alt proiect important pentru comună este cel referitor la renovarea Căminului Cultural Topraisar, aflat în acest moment în curs de execuție, pentru care s-au obținut fonduri prin Planul Național de Reziliență și Redresare. Este vorba despre o finanțare de 6.302.646,41 lei.
„Un alt proiect pentru care am obținut finanțare este cel pentru eficientizarea energetică a Liceului Tehnologic. Proiectul se află într-un stadiu avansat de implementare iar lucrările vor fi gata la începutul anului școlar 2024 - 2025. Pentru acest proiect, am obținut prin PNRR suma de 3.571.952,45 lei. Tot pentru elevii comunei am atras suma de 3.148.181,93 de lei pentru reabilitarea moderată a clădirii publice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din Movilița. Până la sfârșitul acestei luni vom desemna câștigătorul licitației. Pentru că generația de mâine a comunei este importantă pentru mine am atras o finanțare de 788.991,56 lei, tot prin PNRR pentru completarea necesarului de dotări a unităților de învățământ cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Aceste dotări sunt deja achiziționate”, a mai spus Stelian Gheorghe.
În plus, locuitorii vor avea, în curând, acces mai rapid la serviciile autorității locale. În sprijinul nevoilor cetățenilor comunei, Primăria Topraisar a atras prin PNRR fonduri de 662.717,01 lei pentru un alt proiect important "Îmbunătățirea managementului în cadrul administrației locale".
Şi primăria a fost dotată cu echipamente - calculatoare, server, rețea locală și soluții software. Astfel, serviciile oferite cetățeanului vor fi mult îmbunătățite. De asemenea, se implementează și platforma cetățeanului pentru ca orice locuitor al comunei, oriunde s-ar afla, să poată depune online cererile pentru obținerea documentelor de care are nevoie. 
Taguri

Comentează știrea

cetateanu turmentat
6 iunie

Inrebati-l doar cand a fost ultimul spectacol la caminul cultural...

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei