În ciuda faptului că instanța constănțeană a respins, în cursul acestei săptămâni, cererea primarului Tudorel Calapod, prin care acesta solicita dizolvarea Consiliului Local Năvodari, edilul a declarat că va face recurs. În acest sens, primarul democrat liberal a precizat: "Era normal ca cererea să nu fie acceptată. Mă așteptam la decizia asta, deoarece nu îndeplineam condițiile prevăzute de lege pentru dizolvarea unui for decizional cum este consiliul local. Dar, din moment ce decizia Tribunalului Constanța este atacabilă, eu voi face recurs".
- Publicitate -
Calapod a recunoscut însă și că nu crede că "actualul consiliu local, nefuncțional așa cum este acum, mai are șanse să intre în legalitate". Cu toate acestea, edilul a insistat asupra deciziei sale de a face recurs.