Duminică, 07 Iunie 2026

Primul club de box din Ovidiu, inaugurat de edilul George Scupra

de Carmen MOCANU Miercuri, 21 Mai 2014 2379 < 1 min citire
Primul club de box din Ovidiu, inaugurat de edilul George Scupra
Primăria Orașului Ovidiu în colaborare cu Superkombat Fighting Championship, liderul european în show-urile de arte marțiale, și susținută de Asociația Tomis Antidrog Constanța (ATAC), organizează, vineri, începând cu ora 12.00, inaugurarea Clubului Sportiv de Box din orașul Ovidiu, județul Constanța. 
La eveniment vor participa atât președintele Superkombat, Eduard Irimia cât și primarul orașului Ovidiu, George Scupra.
Legat de acest eveniment, președintele Superkombat, Eduard Irimia, a anunțat că unii dintre cei mai buni sportivi din noua generație au fost selectați pentru gala ce va avea loc în Mamaia, în această sâmbătă, iar acești sportivi vor fi prezenți la inaugurarea Clubului Sportiv de Box din Ovidiu, alături de ceilalți invitați speciali. 
Mai multe detalii despre acest eveniment puteți afla din ziarul Cuget Liber de mâine.
Taguri
Articolul anterior Avioane militare ruse, interceptate în spațiul aerian al Finlandei
Articolul următor Ce spune Ludovic Orban despre campania electorală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei