Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a încheiat primul protocol cu instituțiile care se ocupă cu asigurarea liniștii și ordinii publice la nivelul municipiului Mangalia. Scopul semnării documentului este acela de a crește siguranța, atât pentru locuitorii din sudul litoralului, cât și pentru turiștii aflați la Mangalia în această perioadă.
- Publicitate -
Astfel, Poliția locală Mangalia, Poliția municipală și Detașamentul de Jandarmi Neptun au încheiat, ieri, un protocol de cooperare privind menținerea ordinii și siguranței publice pe raza municipiului Mangalia. Documentul a fost semnat de primarul Cristian Radu, șeful Poliției, comisar-șef Nicolae Pescaru, și comandatul Detașamentului de Jandarmi, Călin Nicolae Marian.
În baza acestui protocol, pe străzile Mangaliei vor patrula, de acum înainte, echipaje mixte formate din lucrătorii celor trei instituții. Conform documentului menționat, în oraș și stațiuni, au fost delimitate zone de responsabilitate pentru reducerea fenomenului infracțional. La nivelul întregului municipiu, va crește numărul de patrule cu scopul unei mai bune monitorizări, în cadrul unui sistem integrat de menținere a ordinii și siguranței publice.
În contextul acestei colaborări, a fost deja demarată o razie organizată în zona M.I. Dobrogeanu (Barăci), pentru identificarea persoanelor care locuiesc fără forme legale și a celor veniți din alte județe pe durata sezonului estival, fiind predispuși la comiterea de infracțiuni.
Potrivit șefului Poliției locale, Mihaela Andrei, s-a acționat în 12 locații cu un număr total de 35 de lucrători din cele trei instituții menționate mai sus. Au fost legitimate peste 150 de persoane, dintre care 28 nu aveau forme legale de domiciliu, 11 dintre acestea fiind conduse la Poliție pentru identificare. Pe parcursul acțiunii a fost constatată o infracțiune, o persoană fiind depistată conducând fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.