Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, i-a înmânat, ieri, placheta cu titlul de cetățean de onoare al Constanței, profesorului Traian Petcu, în vârstă de 93 de ani, fost atlet de performanță.
- Publicitate -
"Vă mulțumesc pentru ospitalitate și pentru faptul că m-ați făcut să trăiesc asemenea momente la 93 de ani. Vă doresc să ajungeți la vârsta mea plimbându-vă pe la Cazino. Pentru mine este un eveniment supraemoțional și mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns să trăiesc asemenea momente", a spus Traian Petcu, după primirea plachetei care atestă titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța.
Ulterior, el i-a înmânat edilului Decebal Făgădău o carte despre Constanța și Techirghiol, carte editată în urmă cu 93 de ani, atunci când s-a născut Traian Petcu.
Proiectul care a vizat acordarea titlului de cetățean de onoare profesorului Traian Petcu a fost votat într-o ședință anterioară, ca o recunoaștere a meritelor după ce profesorul și-a dedicat mai bine de 70 de ani sportului românesc, marea sa pasiune fiind atletismul.
Alergător cu un suflet de aur, acesta a reușit să adune sute de medalii naționale și internaționale, câștigând admirația și respectul tuturor celor din jur. De-a lungul timpului, "nea Traian", așa cum îi spun cunoscuții, a donat mii de cărți și documente de mare valoare către școli, licee, muzee, diverse instituții din Constanța și din alte localități din România.