Programul de guvernare al PNL, actualizat cu noi măsuri pe termen scurt

de Cuget Liber Luni, 10 Februarie 2020 151
Liberalul Ionel Dancă, șef al Cancelariei premierului, a precizat luni că programul de guvernare al PNL a fost actualizat, în sensul că au fost scoase o mare parte dintre angajamentele asumate și deja realizate și adăugate noi măsuri pe termen scurt, potrivit Agerpres.
''Programul de guvernare PNL a fost actualizat. Au fost scoase o mare parte dintre angajamentele asumate și deja realizate în trei luni de guvernare și adăugate noi măsuri pe termen scurt. Lista miniștrilor, la fel, este gata. Urmează să fie aprobate în această dimineață în Biroul Executiv de conducere al PNL și depuse astăzi la Parlament. Este prima zi din restul zilelor necesare pentru declanșarea alegerilor anticipate'', a scris luni, pe Facebook, Ionel Dancă.
Duminică seară, președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că în cursul zilei de luni va anunța lista miniștrilor noului Cabinet și va face public noul program de guvernare reactualizat. "Vom avea reuniunea Biroului Politic Național al PNL la care vom supune dezbaterii lista miniștrilor și programul de guvernare reactualizat", a spus Orban.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei