Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Programul de sterilizare și vaccinare a câinilor, în dezbatere la Medgidia

de Carmen MOCANU Luni, 10 Septembrie 2012 253 < 1 min citire
Administrația publică din Medgidia dorește să ia cea mai bună decizie în privința câinilor care au stăpâni, motiv pentru care va consulta populația orașului. Astfel, mâine, 11 septembrie, locuitorii din Medgidia sunt invitați să participe la dezbaterea publică cu tema "Program de management al populației canine din municipiul Medgidia".
Dezbaterea va începe de la ora 17.00, în sala Casei de Cultură "I.N. Roman", iar cei prezenți vor afla despre programul prin care administrația publică dorește să reducă și chiar să elimine riscurile ca cetățenii să fie agresați de câini, precum și să stopeze înmulțirea necontrolată a acestora.
Programul de adresează câinilor cu stăpân și constă în sterilizarea, vaccinarea antirabică și microciparea animalelor, creându-se o bază de date locală ce va fi corelată la o bază națională. Dezbaterea este deschisă participării tuturor persoanelor interesate, care pot adresa întrebări cu privire la subiect reprezentanților autorităților ce vor fi prezenți la eveniment.
Taguri
Articolul anterior Locuitorii comunei Peștera au prăznuit Nașterea Maicii Domnului
Articolul următor Președintele Traian Băsescu s-a relaxat la Neptun

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei