Deputatele Raluca Turcan (PNL) și Victoria Stoiciu (PSD) au depus, marți, la Parlament, un proiect de lege prin care victimele violenței domestice care au obținut un ordin de protecție legal pot să beneficieze de consiliere psihologică în orice punct acreditat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
- Publicitate -
„În prezent, victimele violenței domestice beneficiază de consiliere psihologică dacă apelează la cabinetele consacrate pentru sprijinirea victimelor violenței domestice sau dacă apelează la organizații non-guvernamentale de profil. Prin proiectul pe care îl depunem astăzi, extindem posibilitatea consilierii psihologice pentru femeile care sunt victime ale violențe domestice, care au obținut un ordin de protecție legal, pentru a putea să beneficieze de sprijin în orice punct acreditat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Și mă refer la ambulatorii, cabinete psiho-medicale, centre medicale acreditate pentru consiliere psihologică. Practic, în felul acesta extindem sprijinul pe care femeile încercate îl pot obține și de care au nevoie, fără a fi nevoite să susțină costuri din buzunarul propriu", a declarat Raluca Turcan la Palatul Parlamentului.
Ea a adăugat că victimele violenței domestice trăiesc în umilință și teamă și au reținere de a vorbi cu persoanele apropiate despre drama prin care trec.