Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației necesare pentru delegarea de gestiune prin concesionare a serviciului public privind prestarea de servicii şi activităţi necesare exploatării şi întreținerii cimitirelor publice ce aparțin domeniului public al municipiului Constanța a fost pus în consultare publică de administraţia locală.
- Publicitate -
Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe site-ul instituției www.primaria-constanta.ro la sectiunea ”De interes public-Transparență decizională pe Legea nr. 52/2003-informare și consultare publică”.
Drept urmare, până la data de 20.07.2024, se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice.
Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise în scris, prin Poștă, la sediul Direcției Servicii Publice, str. Ștefan Mihăileanu nr.10 sau prin email, la adresa e-mail:
[email protected],
[email protected]. Materialele transmise vor purta mențiunea: Recomandare la proiectele supuse aprobării.