Duminică, 07 Iunie 2026

Protest împotriva edilului Vergil Chițac! Aproximativ 70 de persoane s-au adunat în fața unei primării goale

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 28 Iunie 2025 4731 1 min citire
Astăzi, 28 iunie, începând cu ora 18:30, în fața Primăriei Municipiului Constanţa s-au adunat aproximativ 70 de persoane la îndemnul unui tânăr în vârstă de 22 de ani din Constanţa care cere demisia primarului municipiului Constanţa, Vergil Chiţac. "Sincer, sunteți mai mulți decât am crezut și vă mulțumesc că ați venit", a spus organizatorul.
Printre persoanele aflate la fața locului și-a făcut prezența și deputatul Stelian Ion, de la USR Constanța. Totodată, se află şi unii membrii ai filialei partidului de la Constanţa care adună semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a edilului Constanţei."Am aflat de protest şi am venit să văd ce se întâmplă", a declarat Stelian Ion.
Protestul este pașnic, cei prezenţi ascultă muzică, unii îşi fac selfi-uri dar oamenii nu scandează niciun mesaj aşa cum se face în mod normal la un astfel de eveniment, semn că au venit doar ca să se întâlnească, cum s-ar spune!
Mai mult, la vederea numărului mic de participanți care s-au adunat deşi pe reţelele sociale dădeau semne că ar fi mai mulţi, unele persoane au plecat dezamăgite spunând că "nu există solidaritate, așa ceva nu se poate, acesta nu se poate numi protest".
De partea cealalată, pe bulevardul Tomis, constănţenii şi turiştii îşi vedeau liniştiţi de plimbarea şi distracţia de sâmbătă seara, semn că lumea nu era prea interesată de o eventuală demisie a primarului Vergil Chiţac. 
Taguri
Articolul anterior Scandalul de la Salina Praid continuă. Ministrul Economiei: „N-au interes să schimbe nimic”
Articolul următor Incendiu de vegetație în cartierul Veterani! Flăcările se extind spre casele oamenilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei