Vineri, 05 Iunie 2026

PSD ar putea legifera votul obligatoriu

de Carmen MOCANU Miercuri, 03 Septembrie 2014 145 < 1 min citire
PSD ar putea legifera  votul obligatoriu
Deputatul PSD Ioan Munteanu a declarat, ieri, că a depus la Parlament un proiect de lege privind instituirea votului obligatoriu și sancționarea celor care nu merg la vot cu amendă între 500 și 1.000 de lei, arătând că așteaptă opinia Consiliului Legislativ. El a apreciat că prin votul obligatoriu s-ar responsabiliza atât clasa politică, cât și electoratul.
"Am depus în iunie la Camera Deputaților un proiect de lege, care acum este la Senat și prin care propun introducerea obligativității votului. Sunt discuții și pro și contra, aștept să văd ce zice Consiliul Legislativ", a precizat deputatul Ioan Munteanu.
"De ani de zile, din ce în ce mai puțini oameni vin la vot și decid soarta țării 28% din electorat, în timp ce restul se declară nemulțumiți după momentul votului. Prin votul obligatoriu s-ar responsabiliza și clasa politică, dar și electoratul. Propun și sancțiuni cu amendă între 500 și 1.000 de lei", a mai spus deputatul PSD. 
Taguri
Articolul anterior Școala se mută pe mare
Articolul următor CSAT se reunește miercuri în ședință

Comentează știrea

gogu
3 septembrie 2014
si cum vor justifica,

in acest caz, un vot care ar figura cam asa: 30% pentru Ponta, 25% Udrea, 35% imotriva ambilor, restul anulate? Unde mai e acordul popular si vointa poporului, pentru investirea in functie a unui politician, cand majoritatea se pronunta impotriva lui? Astia cap au, minte ce le mai trebuie? (Sa nu mai vorbim de faptul ca ei au dat legea care pedepseste traseismul politic, pentru ca acum sa o anuleze, dand voie primarilro sa se plimbe cum vor... Evident, in lipsa premierului... daca CCR va respinge legea, el nici usturoi n-a mincat, nici gura nu-i miroase... Parca a mai facut asta odata... las, fuge de raspundere ca dracu de tamaie.) Vai de ea de tara, cu asa politicieni!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei