PSD ia în calcul să formeze viitorul Guvern împreună cu ALDE

de Carmen MOCANU Marţi, 30 August 2016 160
Președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a afirmat, la Școala Politică de Vară a femeilor social-democrate, care a avut loc în stațiunea Mamaia, că PSD poate crește la alegerile parlamentare cu un procent peste scorul obținut la alegerile locale pe votul politic de la consiliile județene, adică să obțină 40% și să ajungă prin redistribuire la 44-45% din locurile Parlamentului, iar împreună cu ALDE ar putea obține majoritatea necesară formării guvernului.
Iordache a subliniat că prioritatea social-democraților este activitatea din perioada de pre-campanie electorală și a făcut un apel către femeile social-democrate pentru mobilizare în perspectiva scrutinului de la alegerile parlamentare.
"Prioritară, din punctul meu de vedere, este activitatea pe care o vom duce în perioada de pre-campanie.
Determinarea colegelor de la OFSD și prin prisma faptului că foarte multe dintre ele se vor regăsi pe listele de candidați, sau argumentele care vor prevala în fața electoratului precum consistența programului de guvernare, care va fi unul aproape de oameni, consider că putem crește cu un procent peste scorul obținut la alegerile locale pe votul politic pentru consiliul județean, ca vot politic pe listă. Per total, la vot politic PSD ar obține 40% și prin redistribuire 44-45 % și la Camera Deputaților și la Senat; PNL 33-34%, ALDE 7-8%, PMP 6%-7% și UDMR 6 %. Deci, prin matematică simplă, PSD plus ALDE, pe vot politic, putem obține un 52-53%, cu posibilități de creștere de cel puțin un procent", a argumentat Florin Iordache.
Reamintim că președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a participat ca lector la Școala Politică de Vară a femeilor social-democrate, care s-a desfășurat, în perioada 25-28 august, în stațiunea Mamaia. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei