PSD va depune moțiuni simple pe tema pensiilor militare și pe agricultură

de Cuget Liber Marţi, 27 Aprilie 2010 887
PSD va depune două moțiuni simple, una la Senat, pe tema pensiilor militare, iar cealaltă la Camera Deputaților, pe agricultură, a anunțat, ieri, președintele PSD, Victor Ponta, după ședința BPN al partidului, potrivit Mediafax. Victor Ponta a precizat că moțiunea simplă pe care PSD dorește să o depună la Senat vizează pensiile militarilor, având în vedere că social-democrații nu sunt de acord cu "duplicitatea și inconsecvența" manifestate de Guvern pe acest subiect. Ponta a arătat că PSD se opune recalculării pensiilor militarilor, el criticând jocul politic din Guvern pe această temă. "În primul rând, ne opunem ideii ca militarii să fie prinși în acest joc demagogic și strict politic din interiorul Guvernului, unde un ministru care în Guvern e de acord, când iese din Palatul Victoria nu mai e de acord, când intră înapoi la negocieri e de acord și când iese iar nu mai e de acord", a spus Ponta. El și-a exprimat speranța ca, odată cu depunerea și dezbaterea moțiunii simple, în Senat, pe tema pensiilor militarilor, va înceta "demagogia" și se va vedea, la vot, cine este pentru respectarea drepturilor militarilor și cine nu, mai notează Mediafax. Ponta a precizat că PSD va depune o moțiune simplă și la Camera Deputaților, pe tema agriculturii.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei