Duminică, 07 Iunie 2026

Puiu Hașotti, criză hipertensivă înaintea ședinței de Guvern

de Alexandra BĂLAN Luni, 03 Septembrie 2012 326 < 1 min citire
Ministrul Culturii, liberalul Puiu Hașotti, a fost dus la spital, sâmbătă dimineață, după ce a acuzat dureri în piept și faptul că îl "deranjează inima".
Sâmbătă dimineață, relatează ziarul "Gândul", înaintea ședinței de Guvern, Hașotti a ieșit din sala de ședință, împreună cu ministrul Sănătății, Vasile Cepoi. Cei doi miniștri s-au întâlnit pe hol cu premierul Victor Ponta. "Vedeți că întârzii puțin, mă duc cu domnul Cepoi să îmi facă un control, mă înțeapă inima", i-a spus Hașotti premierului, care a intrat în sala de ședințe. Puiu Hașotti își ținea o mână în dreptul inimii.
În scurt timp, la Palatul Victoria au sosit două echipaje SMURD, care i-au făcut câteva investigații ministrului Culturii. Ulterior, acesta a plecat de la Palatul Victoria cu mașina sa.
Deși starea de sănătate a ministrului Culturii a fost declarată bună, acesta a rămas internat, sâmbătă, la Spitalul Floreasca din Capitală, pentru finalizarea investigațiilor necesare în urma crizei hipertensive.
Reamintim că, ieri, în cadrul manifestațiilor dedicate Zilei Municipiului Medgidia, ministrul Culturii, Puiu Hașotti, împreună cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, și profesorul universitar Kemal Karpat urmau a fi numiți Cetățeni de onoare.
Taguri
Articolul anterior O mamă și-a bătut copilul de cinci ani până l-a băgat în spital
Articolul următor Al doilea Bac, același dezastru

Comentează știrea

culturistul
3 septembrie 2012
e greu sa fii ministru

Munceste omul asta ceva de speriat. Daca in doua luni de ministeriat a ajuns sa fie cetaten de onoare al Medgidiei,ne putem da seama ca pana la alegerile dinm decembrie va deveni cetatean de onoare al Europei,si n-ar fi de mirare,daca USL castiga alegerile,chiar cetaten de onoare a mapamondului

gica contra
3 septembrie 2012
munca de jos

Păi sigur că e greu, trebuie să dai contracte la cine trebuie, să mai îți tragi și comisioane, poate te mai întreabă și DNA de sănătate, normal ca da rau la corazon.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei