Ca și cum alegerile europarlamentare nu ar fi reprezentat un moment penibil pentru PNȚCD Constanța, ca și cum partidul n-ar fi falimentar, la un pas de a intra în manualele de istorie, țărăniștii constănțeni se entuziasmează ca niște țânci atunci când vine vorba de propria imagine.
- Publicitate -
Mai exact, au deosebitul talent de a vedea paiul din ochiul altora. Fapt pentru care, președintele Organizației Județene, Tudorel Chesoi, s-a întrebat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, pe un ton de o ironie, pe cât de evidentă, pe atât de nemotivată: "Da’ ce, măi, mai există PNG? Ăsta e partid? Nu s-au dizolvat încă?". Chesoi făcea referire la un același partid care, deși s-a aflat sub pragul electoral la alegerile din noiembrie, a avut, totuși, de aproape trei ori mai multe voturi decât țărăniștii.
De asemenea, liderul partidului de la Constanța a anunțat, în cadrul aceleiași conferințe de presă de ieri, și faptul că "la ședința de miercuri seară a Biroului Județean PNȚCD au mai fost desemnați cinci candidați pentru primăriile din judet, fiind vorba despre Gigel Șerbănescu în comuna Limanu, Ștefan Enciu în Mircea Vodă, Daian Muedin în Independența, Petrică Costea în Cuza Vodă și Paraschiva Fibișan în comuna Dumbrăveni". Totodată, președintele organizației județene a precizat: "În Cernavodă avem chiar doi candidați, dar putem face public încă numele vreunuia. Una dintre candidaturi este interesantă și importantă".
În ceea ce privește un candidat pentru primăria municipiului Constanța, țărăniștii dau din colț în colț: aceleași promisiuni, aceleași "discuții și tratative", niciodată concretizate. "Sinceri să fim, suntem oarecum curtați de personalități pentru că lumea a înțeles în sfârșit ce înseamnă PNȚCD", a ținut să menționeze Chesoi. Modești din cale afară sau poate doar nerealiști țărăniștii visează în continuare: "Este important să acoperim orașele mari cu niște candidați buni", a mai specificat Tudorel Chesoi.