Raluca Turcan critică sistemul de impozitare propus de actualul Guvern

de Cuget Liber Joi, 13 Aprilie 2017 146
Sistemul de impozitare a veniturilor anunțat de actualul Executiv "s-a dovedit depășit" în perioada guvernării Năstase, a declarat, joi, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

"Atunci când toată lumea reclamă birocrația sufocantă, prin care statul îți face viața un calvar, vine PSD și o dublează. E calea sigură pentru a-ți demonstra că nu tu ca cetățean ești cel care ar trebui să ai statul în slujba ta, ci tocmai invers. Statul PSD te pune la muncă fără contract. Este 'cadoul' făcut românilor în Săptămâna Patimilor, ciudată coincidență, de actuala guvernare, care nu le propune nici mai mult nici mai puțin decât revenirea la un sistem, care s-a dovedit depășit, de impozitare a veniturilor din epoca Năstase. Cei 35.000 de așa-numiți 'consultanți fiscali', mai degrabă un soi de inspectori, pentru care statul să plătească circa 1 miliard de euro, este mai degrabă un instrument politic care să asigure sinecuri actualilor și posibililor viitori agenți de partid ai PSD. Aceasta este probabil măsura disperării actualului Guvern, aflat pe minus, pentru faptul că nu are resursele necesare pentru implementarea Legii salarizării unitare", a scris Turcan, pe Facebook.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei