Duminică, 07 Iunie 2026

Raluca Turcan: Dragnea i-a păstrat în Guvern doar pe slugarnici

de Carmen MOCANU Miercuri, 21 Noiembrie 2018 234 < 1 min citire
Raluca Turcan: Dragnea i-a păstrat în Guvern doar  pe slugarnici
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan critică remanierea Guvernului, afirmând că liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a îndepărtat din Executiv pe cei care i-au devenit incomozi și i-a păstrat pe cei care și-au dovedit slugărnicia.
"Am primit încă o confirmare a faptului că pentru PSD Guvernul țării este doar un mijloc de control al puterii și al resurselor, fără legătură cu românii, cu mai binele lor sau cu performanța în instituțiile statului. Liviu Dragnea i-a îndepărtat din Executiv pe cei care i-au devenit incomozi și i-a păstrat în funcții pe cei care și-au dovedit slugărnicia sau cărora a vrut să le închidă gura. Rețeta Dragnea are totuși logică pentru pesediști: atâta vreme cât competența nu a contat la numirea în Guvern, de ce ar conta la destituire? Acesta este rezumatul unei remanieri care ar trebui să aibă legătură cu țara, cu înalta competență, cu cetățeanul", a scris liberala Raluca Turcan, pe Facebook.
Ea precizează, pentru "iubitorii de statistici", că la Transporturi va fi al patrulea ministru în mai puțin de doi ani, la fel și la Educație sau Cultură. 
Taguri
Articolul anterior PSD ia în calcul sesizarea CCR după refuzul președintelui Klaus Iohannis
Articolul următor Lia Olguța Vasilescu, propusă pentru Ministerul Dezvoltării

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei