Duminică, 07 Iunie 2026

Raport favorabil pentru scoaterea hotărârilor Parlamentului de sub controlul CCR

de Carmen MOCANU Joi, 21 Iunie 2012 231 < 1 min citire
Senatorii din Comisia juridică au adoptat, ieri, un raport favorabil, fără amendamente, pentru propunerea de lege, inițiată de deputatul PNL Cornel Pieptea și de senatorul PSD Georgică Severin, care prevede scoaterea hotărârilor Parlamentului de sub controlul Curții Constituționale a României.
Modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a primit raport favorabil, adoptat cu șase voturi pentru.
Potrivit Agerpres, inițiatorii proiectului de lege propun ca instituția Curții Constituționale să nu se mai poată pronunța cu privire la hotărârile plenului Camerei Deputaților, la hotărârile plenului Senatului, precum și cu privire la hotărârile plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.
Aceștia susțin că prin modificarea legii de funcționare a Curții din anul 2010, activitatea acesteia a fost încărcată în mod excesiv prin faptul că în sarcina CCR intra și atribuția de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor Legislativului, ceea ce a dăunat bunului mers al activității Curții ca arbitru instituțional.
Taguri
Articolul anterior Mihai Răzvan Ungureanu vrea să candideze la alegerile parlamentare din toamnă
Articolul următor ȘOCANT: ADRIAN NĂSTASE a încercat să se sinucidă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei