Duminică, 07 Iunie 2026

Raportul Comisiei de validare a mandatelor este aprobat în Senat. Noii senatori depun jurământul

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 21 Decembrie 2024 176 1 min citire
Raportul Comisiei de validare a mandatelor este aprobat în Senat. Noii senatori depun jurământul
Plenul Senatului s-a reunit, sâmbătă, pentru prezentarea şi adoptarea raportului Comisiei de validare a mandatelor în noua legislatură şi depunerea jurământului de către senatorii validaţi.
În şedinţa prezidată de Ioan Stan va fi prezentat, dezbătut şi adoptat raportul de validare şi va avea loc depunerea jurământului senatorilor ale căror mandate sunt validate. De asemenea, fiecare grup parlamentar îşi va prezenta denumirea, componenţa numerică şi nominală, precum şi conducerea.
Senatul este legal constituit după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori. Validarea mandatului de senator presupune validarea alegerii senatorului, precum şi depunerea jurământului de către acesta. Parlamentarii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi invalidaţi.
După constituirea legală a Senatului urmează alcătuirea comisiilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice, precum şi alegerea conducerii.
Toate cele 134 de mandate de senator pentru legislatura 2024 - 2028 au fost validate vineri de comisia de specialitate, împărţită în patru grupe de lucru.
În Circumscripţia Bucureşti, Diana Şoşoacă, liderul S.O.S. România, şi, în Circumscripţia Iaşi, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, au optat pentru mandatul de europarlamentar, retrăgându-se şi lăsând în locul lor în Senat următorilor pe liste. S-a retras şi Nicolae Moldovan (PSD) din Circumscripţia Bistriţa-Năsăud, locul fiind luat de al treilea pe listă, a menţionat Cazanciuc.
Taguri
Articolul anterior PSD confirmă: Marcel Ciolacu va rămâne prim-ministru al României
Articolul următor Atac terorist la târgul de Crăciun. Sâmbătă are loc o slujbă de pomenire

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei