Luni, 08 Iunie 2026

Răsturnare de situație! Nicușor Dan l-a depășit pe Crin Antonescu și merge în turul doi! Candidatul Coaliției se recunoaște înfrânt!

de Carmen MOCANU Luni, 05 Mai 2025 1373 1 min citire
Nicușor Dan a trecut pe locul 2, potrivit rezultatelor parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, când mai sunt de numărat câteva sute de mii de voturi.Astfel, pentru Nicușor Dan au fost numărate până acum 1.824.587 voturi, în timp ce pentru Crin Antonescu au fost înregistrate 1.823.629 din voturi.
În aceste condiții, finala acestor alegeri prezidențiale va fi între Nicușor Dan și George Simion, care se află pe locul I, cu circa 40% din voturi. 
În Diaspora, George Simion conduce detașat, cumulând peste 60% din voturi, după centralizarea a peste 70% din procesele verbale. Este urmat de Nicușor Dan și Crin Antonescu, care este însă mult în urma celor doi. 
Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea în alegerile prezidențiale. “Este un rezultat ireversibil”, a afirmat el, în noaptea de duminică spre luni, la plecarea de la sediul de campanie.
“Voturile au vorbit, cetățenii au vorbit. Plec din această încercare cred cu fruntea sus. Votul oamenilor trebuie respectat”, a afirmat el.
“Le mulțumesc celor care m-au votat, le împărtășesc tristețea din seara asta, dar viața merge mai departe”, a adăugat el.
Crin Antonescu nu a dorit să facă o recomandare de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.
“Probabil că o să mă îndreptați pe cine susțin în turul doi. Nu știu ce va face coaliția, eu nu am fost parte a coaliției. Eu am prezentat un program, niște idei, niște oameni m-au votat, îi îndemn să socotească singuri cu care dintre candidați sunt compatibile ideile pe care le-am prezentat. Îi îndemn să nu stea acasă și îi îndemn pe toți care azi au votat pentru mine să se prezinte la vot”, a comentat el.
“Nu am nicio obligație, niciun angajament față de niciun partid. E clar că românii știu întotdeauna mai bine ce au de votat, nu am ce recomandări să fac”, a adăugat el.
Taguri
Articolul anterior UPDATE REZULTATE FINALE - Alegeri prezidențiale / Cum s-a votat în Municipiul Constanța
Articolul următor Reacția lui Nicușor Dan, după ce a intrat în turul doi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei