Consilierii locali din Medgidia s-au reunit, recent, în cadrul unei ședințe extraordinare și au aprobat toate cele șase proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi.
- Publicitate -
La primul punct, a fost aprobat "Programul de îmbunătățire a eficienței energetice a Municipiului Medgidia", necesar pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate în accesarea de fonduri prin POR 2014-2020, pentru atragerea de fonduri comunitare, precum și necesitatea aplicării cerinței Directivei 2010/31/UE.
Tot în vederea sporirii gradului de confort al locuitorilor, au fost aprobate și următoarele trei proiecte de pe ordinea de zi: documentația tehnico-economică - faza DALI - și indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul de investiții "Creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe - bloc B3, sc. A, B, str. Lupeni Medgidia, respectiv pentru blocul DC3, strada Dumitru Chicoș și asigurarea surselor de finanțare".
Proiectul următor înglobează creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe pentru cele două componente (blocuri) de mai sus și are o valoare de 1.413.266,03 lei, durata de implementare fiind de 24 de luni.
Totodată, a fost aprobat și mecanismul de recuperare a cotei de contribuție a Asociațiilor de proprietari la cofinanțarea proiectului "Creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe din Municipiul Medgidia". Astfel, s-a stabilit că administrația locală sprijină locatarii prin asigurarea plății taxei de reabilitare termică în procent de 25% din total, iar asociațiile de proprietari vor achita această taxă în 10 ani de la data recepției terminării lucrărilor.