Reacțiile liderilor politici, după ce tribunalul de arbitraj a soluționat favorabil dosarul Roșia Montană

de Alina DRACOPOL Vineri, 08 Martie 2024 3511
România a câștigat procesul împotriva Gabriel Resources, în cazul proiectului minier de la Roșia Montană. Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții a stabilit că România nu trebuie să plătească despăgubiri companiei miniere, iar firma canadiană trebuie să plătească României cheltuieli de judecată. Acțiunea în justiţie a început în anul 2015, scrie tvr.info.ro

Imediat după ce a fost anunţată victoria României în dosarul Roşia Montană, premierul Marcel Ciolacu a reacţionat pe reţelele sociale:
”Am câștigat procesul Roșia Montană!!! Ne-am luptat pentru România pentru că era nedrept că fiecare salariat și pensionar al acestei țări să fie penalizat pentru ticăloșia unor antiromâni! Mulțumesc echipei de avocați care a reprezentat România cu profesionalism, cinste și onoare! Românii nu trebuie să sufere din cauza deciziilor unor premieri care au pus interesele personale mai presus decât interesele naționale!”, se arată în mesajul premierului.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat:
„După nouă ani de proces, acest dosar se închide printr-o decizie definitivă şi executorie. S-a putut ajunge la această soluţionare favorabilă mai ales că urmare a muncii depuse de experţii Ministerului de Finanţe condus de Marcel Boloş şi de echipa de avocaţi selecţionată de minister”.
Ministrul Marcel Boloş a declarat următoarele: „Am scăpat țara de un mare necaz, care însemna miliarde de euro, posibil de dat către cei care ne-au acționat în judecată”.
Fostul premier Dacian Cioloş, cel care a cerut includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, a declarat urmărtoarele:
„Sper că cei care m-au acuzat în ultimii ani să înţeleagă că patrimoniul naţional cu valoare mondială nu se vinde şi că este datoria noastră să îl protejăm onest, până la capăt”

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei