Referendumul ar putea fi organizat în două zile

de Carmen MOCANU Vineri, 13 Iulie 2012 277
Referendumul pentru demiterea președintelui este posibil să fie organizat pe perioada a două zile, a declarat, vineri, la RFI, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

El a avansat ideea că USL se gândește la o nouă strategie prin care să se asigure că președintele suspendat, Traian Băsescu, va fi demis la referendumul din 29 iulie.
Astfel, consultarea populară ar putea avea loc pe parcursul a două zile, astfel încât să fie atins pragul de 50% plus unu prezență la urne, în așa fel încât referendumul să fie validat. 

"E posibil, e rațional, până la urmă, decizia ne aparține. Vom vedea, nu ne-am întâlnit încă niciun for de conducere al USL-ului și nu văd ce ar fi aici neclar sau neconstituțional. E dreptul Parlamentului să decidă. El a decis data de 29, poate să decidă încă o zi, ca oamenii să nu fie presați de timp, de împrejurări, e și căldura aceasta pe care o resimțim cu toții. Eu cred că e rațional și șanse pot fi, dacă decizia va fi luată în sensul ăsta, lucrurile se pot aranja", a precizat liderul senatorilor PSD.
Potrivit acestuia, organizarea referendumului o face Guvernul. "Organizarea referendumului o face Guvernul, dar pentru că la ședința comună (a Parlamentului-n.r.) s-a decis data, probabil că aici va trebui în ședință pe care o avem să se facă mențiunea cu două zile", a spus Sârbu. 

Ilie Sârbu a arătat că vineri ar putea fi decisă data la care se va reuni Parlamentul în sesiune extraordinară, așa cum a solicitat premierul Victor Ponta în cursul acestei săptămâni. 

La rândul său, deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat vineri că nu s-a discutat în forurile de conducere parlamentare posibilitatea organizării referendumului pentru suspendarea președintelui pe parcursul a mai mult de o zi. El a adăugat că opinia generală este pentru o singură zi.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei