Duminică, 07 Iunie 2026

Regulile pentru centrele de votare la parlamentare, în dezbatere publică

de Carmen MOCANU Marţi, 15 Septembrie 2020 200 < 1 min citire
Regulile pentru centrele de votare la parlamentare, în dezbatere publică
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat, ieri, în dezbatere publică, proiectul de hotărâre a Autorităţii pentru aprobarea modelului notei logistice prevăzute la art. 23 alin. (6) lit. d) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea AEP, care va fi folosit la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
Condiţiile logistice propuse prin acest proiect de hotărâre vizează aspecte privind: suprafaţa utilă a localului de vot şi zonele pe care aceasta trebuie să le asigure, amplasamentul, căile de acces şi numărul acestora, mobilierul disponibil, asigurarea pazei, existenţa mijloacelor de comunicaţii - date şi voce, conectivitatea la reţeaua de Internet, accesul la grupul sanitar, accesul persoanelor cu handicap locomotor, costul estimat al închirierii imobilului (unde este cazul), precum şi informaţii despre resursele umane disponibile", se arată în comunicatul AEP transmis redacţiei.
Proiectul de hotărâre a fost publicat în data de 14 septembrie 2020 pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Legislaţie electorală - Transparenţă decizională. 
Taguri
Articolul anterior Vasile Dîncu, de la PSD: „La scrutinul din 27 septembrie, meciul începe de la 0 la 0”
Articolul următor Anunţ important de la Primăria Constanţa. Cum se va circula pe bulevardul Tomis

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei