Eurodeputatul PDL Elena Băsescu a declarat în plenul PE că procesul de reorganizare teritorială a României va conduce la o rupere ireversibilă de conceptul de stat comunist și va face trecerea la un stat construit pe baza conceptului european. Ea a rostit în sesiunea plenară a PE, din perioada 4-6 iulie, nouă discursuri pe teme de politică internă, politică externă și economie.
- Publicitate -
În ceea ce privește reorganizarea teritorială, Elena Băsescu a spus că acest subiect extrem de important a ocupat agenda publică din România din ultima perioadă.
"Din păcate, dezbaterile au atins mai mult forma proiectului și nu fondul. Tema reorganizării administrative este una de actualitate mai ales pentru noile state membre", a spus Elena Băsescu.
Ea a apreciat că, din perspectiva Parlamentului European, aceasta este o temă importantă, deoarece are două efecte majore, respectiv creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene și îmbunătățirea relațiilor comunităților locale cu autoritățile statului.
"Din punctul de vedere al dezvoltării strategice, în următorii ani, acest proces va conduce la o rupere ireversibilă de conceptul de stat comunist. Va însemna trecerea la un stat construit pe baza conceptului european, care pune accentul pe dezvoltarea regională", a mai precizat Elena Băsescu.