Constănțenii care au ales să petreacă Revelionul în Piața Ovidiu s-au distrat pe cinste la cumpăna dintre ani. Aceștia au cântat și dansat mai multe ore alături de artiștii invitați.
- Publicitate -
Evenimentul începutului de an de la Constanța, Revelionul din Piața Ovidiu, a adunat peste 15.000 de spectatori. Cifrele, confirmate și de Jandarmeria Constanța, subliniază succesul acestui eveniment organizat de Asociația Descoperă Constanța și finanțat de Primăria Constanța. Atmosfera a fost întreținută de prezenta-torul Răzvan Petre și actorul Dan Cojocaru.
Anda Adam a fost primul artist de calibru național care a urcat pe scena din Piața Ovidiu. În ciuda celor -12 grade Celsius resimțite de cei prezenți, atmosfera s-a încins repede. A urmat Mirela Pană și Cabaret Unique, iar amatorii de muzică Rock au avut parte de un concert de aproape o oră cu trupa Cargo.
La miezul nopții, jocul de lasere sincronizate pe muzică a fost cel care a numărat ultimele minute ale lui 2016, iar superbul foc de artificii a deschis anul 2017. Au fost mai multe tone de artificii de categoria 4, care, alături de Space Canons, au luminat cerul Constanței așa cum nu s-a mai întâmplat până acum la malul mării.
După miezul nopții, atunci când Piața Ovidiu și toate străzile care duc spre ea erau pline cu spectatori, a început concertul trupei Voltaj, care a făcut un adevărat show, miile de constănțeni cântând și dansând pe muzica lor.
"Constanța a avut un Revelion 2017 care a întrecut toate așteptările. Vreau să mulțumesc, în numele Asociației Descoperă Constanța, tuturor celor care ne-au fost alături în organizarea acestui eveniment: Primăria Municipiului Constanța, Poliția Locală, Jandarmeria, Poliția Rutieră, IPJ Constanța, ISU Dobrogea, Serviciul de Ambulanță, dar și partenerilor noștri care s-au ocupat de sceno-tehnică, artificii și lasere, comunicarea evenimentului, și reprezentanților mass-media care au dus vestea acestui eveniment în toată țara. Am dovedit încă o dată că Piața Ovidiu este o locație excelentă pentru un astfel de eveniment, ceea ce ne motivează să ne implicăm și în organizarea de alte mari show-uri", a declarat Victor Maxim, președintele Asociației Descoperă Constanța.
Foto: Raluca Buzoianu