Duminică, 07 Iunie 2026

România își alege președintele! Ștampila de vot, cea mai puternică armă!

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 03 Mai 2025 2464 4 min citire
În data de 4 mai 2025, românii sunt așteptați la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale, după ce scrutinul desfășurat în luna noiem-brie a anului trecut a fost anulat de Curtea Constituțională. În cursa pentru Cotroceni sunt înscriși 11 candidați - 7 susținuți de partide și patru independenți, însă numai doi vor intra în marea finală, care va avea loc la data de 18 mai 2025. Care sunt aceștia cu siguranță nu-mai d-voastră, dragi cititori, puteți decide! Așadar, duminică ieșiți la vot și puneți ștampila pe cel care v-a convins în această campanie electorală că merită să conducă destinele României în următorii cinci ani.
La Constanța este forfotă mare înainte de alegeri, stare care se simte mai mult printre oamenii de rând interesați de cum vor trăi în următorii cinci ani decât la partide. Politicienii de la malul mării nu și-au dat intere-sul prea mult în sensul de a organiza dezbateri, întâlniri cu cetățenii sau conferințe de presă, ci s-au limitat mai mult să lipească două, trei afișe și să facă postări online, lăsând greul pe cei de la centru. Așa că să nu ne mire dacă unele partide vor obține scoruri mici, la Constanța!
Concret, adevărata campanie electorală a avut loc mai mult la nivel cen-tral și a fost una efervescentă, trei mari dezbateri televizate având loc în ultima săptămână de campanie. Candidații au încercat să convingă elec-toratul că ei sunt cei mai buni, unora poate le-a ieșit, altora nu, și acest lucru se va vedea după numărarea voturilor. În plus, au fost și candidați care au dat bir cu fugiții de la aceste dezbateri, semn că nu se simt toc-mai confortabil atunci când este vorba de o confruntare față în față.
De partea cealaltă, a existat și un candidat care și-a jucat chiar și ultima carte, însă din păcate, aceasta a fost Biblia! Un gest pe care mulți l-au considerat profanator, alții edificator pentru contracandidat! Apoi, chiar în ultimele zile ale campaniei a apărut scandalul fotografiilor controversate cu unii dintre candidați alături de Florian Coldea. O „armă secretă” des-pre care unii profesioniști în domeniu au spus că fotografiile sunt false, alții că nu s-a dovedit că nu sunt reale și, drept urmare, rămân sub sem-nul întrebării.
Dar, după cum se spune, „în dragoste și război este permis totul” și, cum campania electorală a fost mereu un război politic, ceea ce s-a întâmplat trebuie tratat ca atare. Și asta deoarece, cel mai probabil, toți cei care au urmărit evenimentele și-au format deja o părere și au o preferință electo-rală.
Mai greu este cu nehotărâții, cu cei care încă nu știu dacă să meargă la vot sau cu cei care ar vrea să meargă și nu știu cu cine să voteze. Dar, dragi cititori, adevărata armă se află la noi, românii, și este un moment în care nu avem voie să fim nehotărâți!
Știu că sunteți supărați, dezamăgiți, împovărați de greutățile vieții, dar cred că cel mai bine este să ne apărăm acest drept câștigat prin sângele pierdut de tinerii decedați la Revoluția din 1989!
Așa că nu mai stați pe gânduri și alocați duminică timp pentru a merge la secția de votare! Pentru că absolut nimeni nu poate alege mai bine de-cât noi, prin propria persoană! Și pentru că nimeni nu ne poate impune un anumit candidat atunci când suntem în cabina de vot! Suntem doar noi cu ștampila în mână și propria conștiință!
Cum aflați la ce secție puteți vota
Duminică, 4 mai, când are loc primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, secțiile de votare se vor deschide la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00.
Pentru a afla secția de votare la care sunt arondați și adresa acesteia, cetățenii care votează la alegerile prezidențiale 2025 pot accesa Regis-trul electoral la adresa www.registrulelectoral.ro.
Puteți vota la alegerile prezidențiale 2025 dacă vă aflați în altă localitate decât cea de domiciliu? Răspunsul este Da. La alegerile prezidențiale nu este nevoie să fiți în localitatea de domiciliu pentru a vota, așa cum, spre exemplu, la scrutinul parlamentar și cel local este necesar.
Au dreptul să voteze cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au dreptul de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.
Care sunt candidații și ordinea acestora pe buletinele de vot
Așa cum prevede procedura, Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, lu-na trecută, prin tragere la sorți, ordinea finală a candidaților pe buletinul de vot. Și pentru a nu mai sta să-i căutați în cabina de vot, vă reamintim ordinea acestora:
1 – George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor)
2 – George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înain-te)
3 – Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România)
4 – Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
5 – Marcela Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal)
6 – Victor Viorel Ponta (candidat independent)
7 – Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
8 – Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
9 – John Ion Banu-Muscel (candidat independent)
10 – Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
11 – Nicușor Daniel Dan (candidat independent).
Taguri
Articolul anterior Ce prețuri sunt la cazări în programul Litoralul pentru toți
Articolul următor Două românce au înșelat mai mulți bătrâni singuri, care nu le reclamau de ruşine

Comentează știrea

Mihai
3 mai 2025

Da da, votam A U R

roman national
3 mai 2025

De ce in tara nu sunt 2 zile de votare ca in alte tari pentru romani? Si cum vom vota: ala bala portocala, uite laie nui bucalaie, stan si bran canta la pian, auu iesi afara tu! si tot asa pana ramane unu pe care voi pune stampila! Succes la vot!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei