Duminică, 07 Iunie 2026

România va primi 135 de milioane de euro nerambursabili de la Elveția

de Cuget Liber Miercuri, 08 Septembrie 2010 346 < 1 min citire
Guvernul a încheiat ieri cu Consiliul Federal Elvețian un acord cadru privind fonduri nerambursabile în valoare de 181 milioane de franci elvețieni (135 milioane euro), care vor fi acordate României pentru reducerea decalajelor economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, notează Mediafax.
"Programul de cooperare Elvețiano-Român reprezintă un element important de consolidare a relațiilor bilaterale dintre România și Elveția, urmărind, ca obiectiv principal, să contribuie la reducerea disparităților economice și sociale între România și țările mai dezvoltate din Uniunea Europeană extinsă, pe de o parte, precum și între centrele urbane dinamice și regiunile periferice slab dezvoltate din punct de vedere structural", se arată într-o informare de presă a Ministerului Finanțelor.
Valoarea fondurilor nerambursabile care urmează să fie virate României a fost aprobată de Parlamentul Elvețian în decembrie 2009.
Contribuția acoperă domenii tematice precum securitatea, stabilitatea și sprijinul pentru reforme (securitatea frontierelor, capacitate de management la nivel local și regional, modernizarea sistemului judiciar), mediu și infrastructură, promovarea sectorului privat, dezvoltarea socială și a resurselor umane.
Articolul anterior Primăria Constanța va decide pe mâna cui va încăpea soarta Cazinoului
Articolul următor Deputatul Silviu Prigoană a revenit în PDL

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei