Salariile parlamentarilor ar putea crește din toamnă la 9.000 de lei

de Cuget Liber Sâmbătă, 01 August 2015 141
Deputatul Daniel Fenechiu, președintele PND, a declarat că Executivul intenționa, la începutul anului, să includă și parlamentarii pe lista demnitarilor cu salarii mărite, fiind avansată cifra de 9.000 de lei.
"Intențiile au venit din partea partidului de guvernământ și erau discuțiile de la începutul anului, când au început să discute de reforma salarizării în zona bugetară și evident că și demnitarii sunt considerați bugetari. S-a lucrat la această lege și a fost pusă în dezbatere publică. Nu s-a mai auzit nimic din martie-aprilie încolo, probabil și pe fondul problemelor lui Ponta și pe fondul altor probleme. A apărut această ordonanță care a repus pe tapet faptul ca demnitarii sunt o categorie mult mai largă, înseamnă și vicepre-ședinții Camerei Deputaților, înseamnă și membrii Birourilor Permanente, înseamnă și secretarii de stat și parlamentarii simpli. Pe fondul acestor discuții, am înțeles că urma ca, începând cu 1 septembrie, să crească și lefurile parlamentarilor la 9.000 de lei", a declarat deputatul Daniel Fenechiu. Acesta este convins că se va ajunge și la majorarea salariilor deputaților și senatorilor. "Vă asigur că lefurile parlamentarilor vor crește", a susținut acesta.
Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că va propune în Parlament respingerea ordonanței privind majorarea salariilor demnitarilor, dacă cei care beneficiază "tot o plimbă de la unul la altul și nu o susține nimeni", referindu-se la faptul că unii au anunțat că își donează banii.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei