Luni, 08 Iunie 2026

Schimburile comerciale între România și R. Moldova au fost, în 2011, de 950 milioane de dolari

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Martie 2012 417 < 1 min citire
Schimburile comerciale între România și R. Moldova au fost, în 2011, de 950 milioane de dolari
Valoarea schimburilor comerciale dintre România și Republica Moldova a atins, în 2011, un nivel record, de 950 milioane de dolari, a declarat, sâmbătă, la Iași, premierul moldovean Vlad Filat.
"Acesta este rezultatul acțiunilor pe care le-am întreprins pe parcursul timpului, în ultimii doi ani și un pic. Aceste acțiuni nu au la bază coloratură politică. Au fost relații asumate între țările noastre și de către instituțiile statului. De aceea, este important ca relațiile să fie unele durabile, iar angajamentele pe care ni le asumăm reciproc să poată fi implementate", a afirmat Filat.
La rândul său, primul-ministru român, Mihai-Răzvan Ungureanu, a precizat că România este al doilea partener economic al Republicii Moldova. El și-a exprimat speranța că, în scurt timp, țara noastră va deveni principalul partener al Moldovei.
"România este al doilea partener economic al Republicii Moldova. Deocamdată", a susținut Mihai-Răzvan Ungureanu. 
Taguri
Articolul anterior Primă de mii de euro pentru angajații Porsche
Articolul următor Mica Ertegun ar fi investit în România, dar a fost refuzată. A donat în schimb Universității Oxford

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei