Duminică, 07 Iunie 2026

Școala din Nisipari, gazda evenimentului "Întâlnirea Fiilor Satului"

de Carmen MOCANU Vineri, 10 Mai 2013 319 < 1 min citire
Școala din Nisipari, gazda evenimentului "Întâlnirea Fiilor Satului"
Primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, organizează, duminică, 12 mai, "Întâlnirea Fiilor Satului", eveniment ajuns la a X-a ediție. 
Acțiunea va avea loc pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale "Iuliu Valaori" din satul Nisipari, începând cu ora 12.00.
În cadrul evenimentului, vor fi acordate mai multe titluri de cetățeni de onoare. Astfel, va fi premiat profesorul universitar doctor Gheorghe Dumitrașcu, dar și alte patru personalități care vor primi titlul de cetățean de onoare post-mortem. Mai exact, este vorba despre Iuliu Valaori, fost profesor universitar, inspector școlar, secretar general și subsecretar de stat, Mihail Valaori, cel care a construit și a donat clădirea comunității pentru școală, generalul de poliție Ion Cîrlig, fost șef al IPJ Constanța și Dragu Rareș, profesor la școala generală din Nisipari.
Totodată, în cadrul acțiunii de duminică, vor fi acordate premiile "Cuplul fidel" celor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Evenimentul se va încheia cu muzică, dans și voie bună.
Taguri
Articolul anterior Vernisaj la Muzeul Marinei Române
Articolul următor 10 mai, Ziua Mondială a Lupusului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei