Se dărâmă garajele? Parcările de reședință, în dezbatere publică, la Mangalia

de Carmen MOCANU Luni, 12 Februarie 2018 406
Primăria municipiului Mangalia a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre care se referă la Regulamentul de organizare, funcționare și rezervare a parcărilor publice din localitate. 

Cei interesați sunt așteptați cu propuneri, sugestii sau completări pe marginea documentului, la ședința publică de dezbatere, care va avea loc la sediul primăriei, vineri, 16 februarie, începând cu ora 12.00. 

Potrivit Regulamentului, fiecare cetățean al orașului își va putea rezerva, contra-cost, un loc de parcare de reședință, în zona în care locuiește, iar terenurile libere din zona hotelurilor vor fi date în folosință proprietarilor acestora. La fel, parcările din fața instituțiilor publice vor putea fi folosite doar de către angajații acestora. 

În prezent, reprezentanții Primăriei Mangalia caută soluțiile cele mai bune pentru crearea locurilor de parcare, în special pentru cele de reședință. În întâlnirile primarului localității cu cetățenii, problema locurilor de parcare a fost intens discutată. 

"Pentru a crea locuri de parcare și alei pietonale asfaltate, în unele zone vom fi nevoiți să demolăm garaje. De altfel, tot mai mulți cetățeni cu care am vorbit pe stradă ne-au solicitat demolarea garajelor și amenajarea de parcări de reședință. În acest sens, vom organiza întâlniri cu locatarii, în fiecare zonă unde sunt garaje, pentru a decide împreună sistematizarea și modernizarea spațiilor dintre blocuri", a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei