Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Secretarul de stat Daniela Gîtman participă, marţi, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

de Mircea GHIȚĂ Luni, 29 Mai 2023 282 < 1 min citire
Secretarul de stat Daniela Gîtman participă, marţi, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale
Secretarul de stat pentru afaceri europene, Daniela Gîtman, va participa, marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit sursei citate, în cadrul reuniunii, miniştrii şi secretarii de stat pentru afaceri europene din statele membre UE vor avea, conform cutumei, un schimb de opinii asupra proiectului de agendă adnotată a Consiliului European din 29-30 iunie, care va aborda în principal agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, aspecte economice, securitatea şi apărarea, agenda de relaţii externe, îndeosebi relaţia Uniunii cu China, precum şi pregătirea Summit-ului UE-Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene / CELAC.
Pe ordinea de zi a Consiliului Afaceri Generale figurează şi audieri pe tema valorilor Uniunii în Ungaria şi a statului de drept în Polonia, proceduri desfăşurate în baza articolului 7(1) din Tratatul UE. Subiectul legii electorale europene va fi abordat succint în cadrul unui punct divers de pe agenda reuniunii. 
Taguri
Articolul anterior Conferinţă internaţională în Comuna Cumpăna. Primăria şi ACoR, implicate
Articolul următor Sebastian Burduja, întrebat dacă îşi doreşte o candidatură la prezidenţiale: „Nu vizez funcţii”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei