Duminică, 07 Iunie 2026

Ședință de îndată la Mangalia, pentru plata salariilor angajaților din primărie

de Alexandra BĂLAN Vineri, 06 Iulie 2012 498 < 1 min citire
Consiliul Local Mangalia s-a întrunit, ieri, în ședință de îndată, pentru a discuta și supune la vot două puncte aflate pe ordinea de zi.
Astfel, 16 dintre cei 18 membri validați ai noului CL au fost prezenți la ședință, votând în unanimitate pentru rectificarea bugetului pe anul 2012, în sensul alocării sumei necesare plății salariilor angajaților din primărie și din celelalte instituții aflate în subordine. De asemenea, tot în ședința de ieri, ca parte din aceeași rectificare, s-a decis alocarea banilor pentru persoanele care au participat la procesul de votare. Potrivit lui Doru Colgiu, purtător de cuvânt al primarului Mangaliei, Cristian Radu, ședința a decurs fără probleme, terminându-se în aproximativ 15 minute.
"Nu au fost probleme. Cu toții au înțeles necesitatea și urgența aprobării acestui proiect de hotărâre. Oamenii trebuie să își primească salariile pe luna iunie, iar cei care au fost în secțiile de votare din partea primăriei trebuie plătiți", a declarat Colgiu.
Cel de-al doilea punct pe ordinea de zi a făcut referire la persoana care va conduce interimar Casa de Cultură din Mangalia. Astfel, Mihai Amurăriței și-a încetat activitatea, iar în locul său a fost votat în funcția de director Viorel Chiurtu.
Taguri
Articolul anterior O poșetă cu 13.000 de euro, găsită într-o benzinărie. Vezi ce s-a întâmplat
Articolul următor Primarul Adrian Stan depune, astăzi, jurământul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei